Acasa » Fotbal Extern » Nota primită de Dennis Man după Olympiakos – PSV

Nota primită de Dennis Man după Olympiakos – PSV

Nota primită de Dennis Man după Olympiakos - PSV
Foto: Profimedia 04.11.2025

PSV, campioana en-titre a Olandei, a terminat la egalitate meciul din deplasare cu Olympiakos, scor 1-1, în etapa a 4-a din Champions League.

Dennis Man a fost titular, însă nu a reușit să repete performanța senzațională din victoria cu Napoli, scor 6-2.

Nota primită de Dennis Man după Olympiakos – PSV

Deși a fost titular și a jucat foarte bine în prima repriză, Dennis Man a fost înlocuit de Driouech în minutul 58. Peter Bosz nu i-a acordat încredere internaționalului român, astfel încât să-l țină pe teren tot meciul, deși Man strălucise în meciul recent de campionat cu Fortuna Sittard.

Site-ul de specialitate sofascore.ro i-a acordat lui Dennis Man nota 6,2 pentru prestația din cele 58 de minute de joc cu grecii de la Olympiacos.

Fotbalistul român a trimis de două ori mingea spre poartă, însă niciun șut nu a fost pe spațiul porții. Man a avut un procent de 84% pase reușite, reușind 16 din cele 19 încercări.

Deși nu a mai înscris sau oferit pasă de gol, internaționalul român a încercat să iasă din nou în evidență, însă Olympiacos a jucat excelent și a reușit să blocheze situațiile periculoase.

  • 10 milioane de euro este cota de piață a lui Dennis Man, potrivit evaluării făcute de portalul de specialitate Transfermarkt.com

Italienii au văzut explozia lui Dennis Man la PSV şi au scris-o clar: „Moment de aur”

Internaționalul român a reușit să înscrie și să ofere o pasă de gol în victoria clară a celor de la PSV din campionat, scor 5-2, cu Fortuna Sittard.

Prestația românului a fost analizată și de jurnaliștii italieni, care consideră că Dennis Man joacă la un nivel mult mai înalt față de cum o făcea pentru Parma, în Italia.

Ba mai mult, italienii sunt de părere că PSV, campioana en-titre din Olanda, a dat lovitura prin transferul internaționalului român, care evoluează din ce în ce mai bine în noul campionat.

„Dennis Man continuă să trăiască un moment de aur la PSV. Internaționalul român pare să fi găsit în Olanda mediul ideal pentru a-și exprima întregul potențial.

Dennis Man este unul dintre pariurile câștigate clar de PSV. Ba mai mult, românul a găsit în sfârșit continuitate și maturitate. Este una dintre cele mai strălucitoare surprize ale fotbalului olandez”, au notat jurnaliștii italieni de la parmalive.com.